Am atras tot soarele de pe cer,
Într-o zi de Toamnă, plină de un ger,
Eu ce sunt, un fel de înger,
M-a cuprins dorinţa, de-a fi mesager.
Al cui? Bineînţeles al Soarelui!
Totul era învăluit în mister,
Mă lăsai purtată şi învăluită de el,
În razele lui călduţe, de pe cer.
Îmi transmise, că-şi ia, o mică vacanţă,
În căldura mare de la suprafaţă,
Că vine drăguţa Iarnă, şi ne încalţă,
Cu cizme albe, ca de gheaţă.
Îmi spuse:
- Iar eu plec în ţări îndepărtate,
Pe la Ecuador şi prin alte state,
Şi-n Primăvară când voi reveni,
C-un dor nebun eu, vă voi privi.
Puterea mea e cu mult mai mare,
Voi copiii mei, mă căuţaţi cu ardoare,
În zilele cu ger cumplit, ce greu se risip,
Şi-atunci când voi staţi pe caldul nisip.
Când razele mele, vă încălzesc prea tare,
În codru vă aflaţi, şi la răcoare,
Că omu-i plăpând, se fereşte şi d-un vânt,
Şi de ploaia, ce hrăneşte al tău pământ!
Autor Suzi Mirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu